Terapia parodontală constă în abordări nechirurgicale și chirurgicale. Ambele au scopul de a opri distrugerea țesuturilor de suport al dinților (incluzând gingiile) și de a creea un mediu bucal stabil. Desi nu există o „vindecare” a bolii parodontale, există metode de a controla evoluția și a reduce dramatic riscul pierderii dinților.
Chiar în cazurile severe, terapia parodontală nechirurgicală precede terapia chirurgicală.
De multe ori, stadiile inițiale ale bolii parodontale sunt cel mai bine tratate cu terapia parodontală nechirurgicală. Aceasta imbunatateste calitatea țesuturilor înainte de intervenția chirurgicală și ajută la limitarea zonelor ce necesită abord chirurgical. Suntem mândri de faptul că avem o atitudine foarte conservatoare în tratamentele noastre. Recomandăm limitarea intervenției chirurgicale numai la zonele unde este absolut necesară.
Detartraj si surfasaj
Prima etapă a tratamentului este în mod obișnuit o profilaxie cuprinzătoare care include detartrajul pentru îndepărtarea plăcii bacteriene și a depozitelor de tartru de sub linia gingivală. Rădăcinile dinților vor fi de asemenea netezite pe intreaga suprafață expusă (surfasaj) pentru a elimina toxinele bacteriene și a permite țesutului gingival să se vindece și să se reatașeze de dinte. Aceste tratamente pot fi făcute in mai multe sedințe pentru a maximiza confortul pacientului și a asigura o abordare meticuloasă a procedurii și se desfașoară sub anestezie locală.
Detartrajul și surfasajul sunt primul pas către stabilitate și sănătate parodontală.
Pentru a controla creșterea bacteriilor ce produc toxine și cauzează parodontita, vi se vor recomandă antibiotice, irigații cu antimicrobiene (agenți chimici sau ape de gură), sau fibre cu antibiotice. În anumite cazuri fibrele cu antibiotice pot fi plasate în pungile parodontale după detartraj și surfasaj pentru a controla infecția și a încuraja vindecarea normală. În HYPERCLINICA DentExcel se folosesc antibiotice și antimicrobiene astfel:
Prescripții pentru infecții acute și cronice
Medicație preventivă pentru pacienții cu risc datorită stării medicale generale
În momentul tratamentului prin aplicare directă în zona afectată
În momentul tratamentului prin aplicare directă a antibioticului retard
Antibioticele sunt de ajutor în tratamentul infecțiilor dentare și parodontale. Ele nu reprezintă soluția vindecării bolii parodontale.
După detartraj, dacă pungile parodontale persistă, este dificil să considerăm că am controlat boala parodontală. Pacienții reușesc foarte rar, dacă reușesc, să mențină curate și fără placa bacteriană aceste pungi adânci. De aceea, este posibil să fie necesară repetarea detartrajului și surfasajului. În ultimă instanță, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru refacerea sănătații parodontale și regenerarea osului și a gingiei în jurul dinților