Prima vizită a copilului dvs trebuie să aibă loc imediat după cea de-a treia aniversare.
Prima vizită este scurtă și nu presupune decât un tratament minim. Putem cere părintelui să ia loc pe scaunul dentar cu copilul în brațe în timpul examinării. Părintele, de asemenea, poate fi rugat să aștepte la recepție o anumită perioadă astfel încât să se poată construi o relație între copil și dentist.
Vom examina cu blândețe dinții și gingiile copilului dvs. Uneori avem nevoie de radiografii (pentru a observa cariile interdentare și a verifica creșterea dinților permanenți de sub gingii). Putem curața dinții copilului dvs. și să aplicăm gel fluorurat pentru a proteja dinții impotriva cariilor. Ne vom asigura apoi că fluorizarea de acasă este adecvată necesitaților copilului. Și, cel mai important, vom trece în revistă cu dvs. modul în care curațați și ingrijiți dinții copilului.
Ce trebuie să spun copilului despre prima vizită la dentist?
Ni se pune această întrebare foarte des. Vă sugerăm să pregătiti copilul în același mod în care ați face-o inainte de prima vizită la frizer sau la magazinul de încălțaminte. Reacția copilului la această primă vizită s-ar putea să vă surprindă plăcut.
Câteva „ponturi” pentru prima vizită
Veniti cu copilul la o previzionare a clinicii sau faceți un tur on-line.
Citiți-i cărti despre mersul la dentist, Zâna Măseluță
Povestiți copilului despre ce va face doctorul la prima vizită
Vorbiți pozitiv și amuzant despre dentist
Ce va face medicul la prima vizită?
Va examina gurița copilului, dinții și gingiile
Va evaluara obiceiurile vicioase cum ar fi suptul degetului
Va controla fluorizarea dinților
Va informa părintele cu privire la curățarea dinților și gingiilor
Va sugera un program pentru controale regulate.